Comisarii Gărzii de Mediu Constanţa au dat amenzi în valoare totală de 100.000 de lei în cazul instalaţiei ilegale de producere a alcoolului care a fost găsită de poliţiştii de frontieră în urma unor percheziţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat al Gărzii de Mediu Constanţa, reprezentanţii instituţiei împreună cu poliţişti de la Garda de Coastă şi inspectori din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa au făcut un control la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din localitatea Ostrov.
 
"În timpul controlului s-a constatat că operatorul economic nu a solicitat şi nu a obţinut autorizaţie de mediu pentru activitatea de distilare a băuturilor alcoolice desfăşurata la punctul de lucru verificat. Totodată, s-a constatat că deşeurile generate din activitate, nu sunt gestionate corespunzător. Pentru încălcarea prevederilor art. 94, alin(1), lit.a din OUG 195/2005 privind protecţia mediului şi ale art. 20, alin(1) din OUG 92/2021 privind regimul deşeurilor s-au aplicat două sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 100.000 lei, precum şi sanctiunea complementară de suspendare a activităţii neautorizate”, se arată în comunicatul Gărzii de Mediu. 
 
O instalaţie ilegală de producere a alcoolului a fost găsită de autorităţile constănţene în urma unor percheziţii, iar cu această ocazie au fost confiscate aproape şapte tone de alcool, dar şi peste 32.000 de lei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.