Peste 300 de persoane blocate în zăpadă, în judeţul Constanţa, au fost salvate de pompieri, iar peste două mii de apeluri la 112 au fost primite weekendul trecut, acestea semnalând incidente apărute din cauza condiţiilor meteorologice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că peste 400 de pompieri au intervenit în weekendul care s-a încheiat pentru înlăturarea efectelor negative produse de codul roşu cu 35 de mijloace tehnice, fiind executate peste 500 de misiuni.
Au fost salvate din zăpadă 323 de persoane, de asemenea, patru microbuze, trei camioane, două cisterne, 98 de autoturisme au fost deblocate din zăpadă.
Pompierii au mai intervenit pentru îndepărtarea a 125 de copaci, a 20 de autoturisme avariate, a 19 stâlpi de electricitate şi a zece acoperişuri de locuinţă.
De asemenea, pompierii din dispeceratul inspectoratului au preluat peste două mii de apeluri la 112 privind efectele negative produse de furtună, în perioada 25-27 noiembrie. 
Reprezentanţii ISU Dobrogea au menţionat că în urma fenomenelor meteo extreme nu au fost înregistrate victime. 
 
Judeţul Constanţa s-a aflat duminică, timp de mai multe ore, sub cod roşu de viscol puternic.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.