Douăzeci şi opt de persoane, cu vârste cuprinse între 28 şi 52 de ani, sunt cercetate de poliţiştii constănţeni după ce au furat motorină din locomotive aflate în depou şi apoi au completat în fals foile de parcurs ale acestora.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Constanţa, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa au finalizat cercetările într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de delapidare, complicitate la delapidare, fals, uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale, tăinuire, omisiunea sesizării. 
 
Astfel, în 30 iunie, poliţiştii de la transporturi, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au făcut patru percheziţii domiciliare în municipiul Constanţa, iar în urma acestora au fost ridicaţi 1.450 de litri de motorină şi 650 de litri de ulei.
 
"Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada mai - iunie 2020, mai multe persoane, angajate în cadrul unei societăţi comerciale, ar fi sustras motorină de la locomotivele din incinta Depoului Palas, prin aceea că ar fi completat în fals foile de parcurs ale acestora. Prejudiciul creat este de aproximativ 31.000 lei”, se arată în comunicat IPJ Constanţa. 
 
Persoanele respective, 27 de bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 28 si 52 de ani, sunt cercetate în stare de libertate.
 
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, Serviciului Criminalistic şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.
 
Dosarul a fost trimis către unitatea de parchet competentă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.