O conductă pentru colectarea apei uzate de la un bloc din centrul municipiului Galaţi a fost amplasată la înălţime şi racordată ilegal la reţeaua de canalizare a oraşului, primarul anunţând că vor fi luate măsuri în cel mai scurt timp, fiind sesizată Poliţia Locală şi Serviciul Disciplina în Construcţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În centrul municipiului Galaţi a apărut o conductă de colectare a apei uzate care porneşte de la blocul "M" şi continuă, la înălţime, de-a lungul tavanului unui tronson, apoi ajunge în parcul din apropiere, pe o alee, unde se află o gură de canalizare şi s-a putut face racordul acesteia la sistemul de canalizare. 

Conducta a apărut după ce, la sfârşitul anului trecut, a existat o avarie la instalaţia blocului, iar cei implicaţi recunosc că este vorba despre o lucrare ilegală. Astfel, reprezentantul unui local de la parterul blocului a afirmat că s-a ocupat de această lucrare deoarece Asociaţia de proprietari de care aparţine blocul nu a intervenit.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

"Este ilegală, dar trebuie să ştiţi că altă soluţie nu am avut pentru că asociaţia nu a binevoit să îşi repare instalaţia interioară; din lipsă de fonduri, spun ei. S-a spart conducta interioară a blocului, chiar de Revelion, şi toată mizeria curgea în tronson, iar de acolo în bucătăria noastră. Am găsit ca soluţie de compromis asta. Ne-au spus că după Revelion vor lua măsuri pentru a repara ce este defect, dar nu s-a făcut nimic. A trecut aproape o lună. Eu nu pot să iau ţeava de acolo pentru că toată mizeria din bloc ni se infiltrează nouă în bucătărie. Aveam ca variantă să le blindez ţeava şi li se întorcea toată mizeria în apartamente. Vă daţi seama ce ar fi ieşit... Mă dădeau în judecată că le distrug apartamentele”, a spus reprezentantul localului. 

Preşedintele Asociaţiei de Proprietari nr. 105 de care aparţine blocul ”M” a dat asigurări, pe de altă parte, că situaţia se va rezolva.

"S-a petrecut totul la finele anului când au fost sărbători, nu s-a lucrat, apoi au venit acele zile geroase şi nu s-a putut interveni. Chiar dacă este o lucrare mai complexă, iar costurile sunt pe măsură nu va rămâne aşa”, a spus Mihai Costea, preşedintele asociaţiei. 

Despre această situaţie a aflat şi primarul muncipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, care a scris pe Facebook că este vorba despre un racord ilegal şi se vor lau măsuri.

"Am fost sesizat cu privire la un racord ilegal la sistemul de canalizare din zona Spicu. Nu este prima dată când constat că se întâmplă acest lucru şi indiferent care sunt motivaţiile din spatele acestei decizii (de a realiza un racord ilegal) se vor aplica măsurile care se impun conform legilor în vigoare. Angajaţii S.C. Apă-Canal au fost la faţa locului pentru a vedea despre ce este vorba şi concluzia lor este că acolo a fost realizat un racord ilegal între instalaţia de scurgere a blocului şi sistemul de canalizare de pe domeniul public. Celelalte instituţii abilitate vor aplica sancţiunile care se impun în astfel de cazuri! Respectarea legilor este primul pas către viaţa civilizată pe care ne-o dorim", a scris primarul.

De altfel, edilul a anunţat că a fost sesizată Poliţia Locală şi Serviciul Disciplina în Construcţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.