Un bărbat din judeţul Cluj a fost prins, duminică, în timp ce să vândă 6,8 kilograme de mercur. El cerea 7000 de euro pentru substanţa care este interzisă la comercializare. Poliţiştii au deschis dosar penal, acuzându-l de trafic de substanţe toxice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„În data de 8 noiembrie a.c., în jurul orei 10:00, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, în baza unor informaţii de interes operativ, au depistat, în localitatea Mihai Viteazu, un bărbat de 56 de ani, din comuna Mihai Viteazu, în timp ce deţinea şi transporta cu autoturismul cantitatea de aproximativ 6,8 kilograme de mercur”, transmit oficialii Poliţiei judeţene Cluj.

Primele date din anchetă arată că bărbatul intenţiona să comercializeze mercurul pentru suma de aproximativ 7.000 de euro.

Tranzacţia a fost oprită de intervenţia Poliţiei.

Cantitatea de mercur a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. Pe numele clujeanului poliţiştii au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de produse sau substanţe toxice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.