Cetăţeanul american, student la Facultatea de Medicină de la Universitatea Ovidius, acuzat că a agresat sexual doi tineri din Medgidia, după ce i-a adormit cu un medicament, va fi cercetat sub control judiciar, a decis, luni, Judecătoria Constanţa, însă decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţa superioară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Judecătoria Constanţa a respins solicitarea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile a cetăţeanului american acuzat de viol şi agresiune sexuală, hotărând ca acesta să fie anchetat sub control judiciar, dar decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Tribunalul Constanţa. 

Potrivit unui comunicat al IPJ Constanţa, în 12 iunie, doi tineri din municipiul Medgidia, în vârstă de 20, respectiv 21 de ani, au reclamat că un cetăţean american, în vârstă de 35 de ani, le-ar fi administrat un produs medicamentos (benzodiazepine), după care ar fi fost agresaţi sexual de către acesta.

Poliţiştii constănţeni din cadrul Biroului Investigaţii Criminale şi cei ai Direcţiei Operaţiuni Speciale au organizat o acţiune complexă în noaptea de 24/25 iunie, în staţiunea Mamaia, fiind folosit un investigator sub acoperire pentru întâlnirea cu respectivul bărbat.

“Ulterior au fost efectuate percheziţii la locuinţa bărbatului şi asupra autoturismului acestuia, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor 30 de flacoane de produse medicamentoase ce conţin benzodiazepine, recipienţi cu lichide susceptibile a conţine benzodiazepine, 5 laptopuri, un DVR, 7 telefoane mobile, mai multe medii electronice de stocare a datelor şi diferite obiecte destinate obţinerii satisfacţiei sexuale”, se arată în comunicat.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind dus în arestul IPJ Constanţa, după care prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Poliţiştii constănţeni continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bărbatului în cauză. Anchetatorii au stabilit până în prezent că bărbatul respectiv invita tineri la locuinţa sa, unde le administra benzodiazepine cu care îi adormea, iar apoi îi agresa sexual.

Cetăţeanul american este student la Facultatea de Medicină de la Universitatea Ovidius din Constanţa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.