Un cetăţean britanic de 62 de ani, urmărit internaţional, a fost depistat de poliţişti în judeţul Neamţ. El este cercetat pentru introducerea, în Marea Britanie, a 500 de kilograme de cocaină, faptă pentru care poate fi condamnat la închisoare pe viaţă.
"La data de 14 mai 2026, în urma activităţilor operative, poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale - Serviciului Urmăriri, cu sprijinul poliţiştilor serviciilor de investigaţii criminale - compartimentele urmăriri din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Neamţ şi Botoşani, au depistat şi reţinut, în municipiul Roman, judeţul Neamţ, un bărbat (cetăţean britanic), de 62 de ani, urmărit internaţional de către autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii, în baza unui mandat de arestare emis de Judecătoria Westminster", a anunţat, vineri seară, Poliţia Română.
Instituţia precizează că bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de "asociere în scopul încălcării interzicerii introducerii în ţară a drogurilor din categoria A, prevăzute de Codul Vamal CEMA şi articolul 1 din Legea privind infracţiunile din 1977, fapte pentru care legislaţia britanică prevede pedeapsa maximă cu detenţiunea pe viaţă".
Bărbatul este acuzat că, în ţara de origine, a constituit un grup de criminalitate organizată, care a vizat introducerea pe teritoriul Marii Britanii a aproximativ 500 de kilograme de cocaină, în luna august 2024, cu o valoare de piaţă de 13 milioane de lire sterline. A fost folosită o barcă pneumatică pentru a recupera livrarea drogurilor depozitate în largul mării.
Cetăţeanul britanic a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, a fost reţinut şi încarcerat în arestul I.P.J. Bacău.
În prezent, urmăritul internaţional se află în custodia autorităţilor judiciare române, urmând să fie supus procedurii de punere în executare a mandatului de arestare emis pe numele său de către Marea Britanie.




























