Autostrada A2 este închisă, mai multe drumuri sunt închise sau cu restricţii de circulaţie din cauza viscolului şi a zăpezii. De asemenea, traficul feroviar este întrerupt pe Magistrala 300 Predeal - Braşov, din cauza defectării unui pantograf, iar mai multe trenuri au întârzieri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Circulaţia pe drumurile

La nivelul judeţelor Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Tulcea, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a decis ca în perioada codului rosu, intervalul orar 22.00-08.00 drumurile naţionale si judetene sa fie inchise pentru toate categoriile de vehicule, cu exceptia celor de interventie, astfel că încep operaţiunile de redeschidere a traficului.

. - Autostrada A2 de la km 10+600m (Bucureşti) - km143(Feteşti), Cernavodă(km 160) – Constanţa( km 212), respectiv tronsonul 160 – 212 (Cernavodă – intersecţie cu Autostrada A4 Ovidiu- Agigea), trafic închis din cauza viscolului.

Drumuri naţionale cu trafic blocat:

- în judeţul Harghita, DN12C Gheorghieni - Lacu Roşu, între kilometrii km 5 – 32 şi pe DN 13B, între localităţile Bucin şi Praid, din cauza căderilor de copaci pe partea carosabilă, traficul rutier a fost închis, până la remedierea situaţiei;

- judetul Constanţa, se închide DN 2A Hârşova – Ovidiu şi DN22 Ovidiu –Tulcea, închis viscol.

- în judeţul Covasna, din cauza unor arbori căzuţi pe carosabil, traficul este blocat pe DN 10 Buzău – Covasna.

Traficul a fost oprit şi pe DN13E Zagoni –Barcani, din cauza viscolului.

- în judeţul Prahova, din cauza unor arbori căzuţi pe carosabil, traficul este blocat pe DN1A Ploieşti – Cheia

. Închis DN 71 Sinaia –Moroieni, viscol.

- jud Galaţi, DN24 D Galaţi-Bârlad, trafic închis din cauza viscolului.

- în judeţul Călăraşi, din cauza viscolului traficul a fost oprit pe DN 3 Călăraşi - Lehliu –Fundulea, DN3A Feteşti – Lehliu, DN 31 Olteniţa – Călăraşi, pe DN 21 Călăraşi – Slobozia şi DN 3B Călăraşi- Borcea.

Restricţii rutiere instituite:

- în judeţul Botoşani, traficul rutier este restricţionat peste 7,5 tone pe DE 58 Botoşani –Suceava şi DE 58 Botoşani – Iaşi;

- în judeţul Constanţa, traficul rutier este restricţionat peste 7,5 tone pe DN22C Cernavodă –Murfatlar, DN 3 Ostrov-Murfatlar, DN22 Ovidiu – Tulcea, DN22A Hîrşova- Tulcea, DN2A Hîrşova – Ovidiu şi DN38 Agigea –Negru Vodă;

- în judeţul Iaşi, traficul rutier este restricţionat peste 7,5 tone pe DN28 Roman - Târgu Frumos, DN 28A Târgu Frumos – Paşcani şi DN 28B Târgu Frumos – Hârlău;

- în judeţul Vaslui traficul rutier este restricţionat peste 7,5 tone pe la intrarea în ţară(Vama Albiţa) precum şi pe toată raza judeţului;

- în judeţul Galaţi traficul rutier este restricţionat peste 3,5 tone pe DN25 Galaţi –Tecuci;

- în judeţul Prahova, traficul rutier este restricţionat pentru toate categoriile de autpvehicule, pe DN1A Ploieşti – Cheia.

Traficul feroviar:

- pe Magistrala 300 Predeal - Braşov, la ieşirea din staţia CF Timişu de Sus (în judeţul Braşov), un pantograf s-a defectat. Din acest motiv, traficul feroviar este întrerupt.

Tabela de sosiri/plecări din Gara de Nord indică faptul că mai multe trenuri au întârzieri de zeci de minute.

Cea mai mare întârziere o are trenul Arad  - Bucureşti - 390 de minute, iar un tren care vine de la Vatra Dornei are întârziere 160 de minute.

Deplasarea mai multor trenuri de călători este afectată. 

- pe Secţia de Calea 502 Ilia –Vatra Dornei, traficul feroviar este blocat din cauza unui copac care a căzut pe şina de cale ferată;

- Secţia de cale ferată 501 Adjud – Siculeni, traficul feroviar este blocat din cauza unor copaci care au căzut pe şina de cale ferată.

Traficul aerian: nu s-au înregistrat probleme cauzate de efectele fenomenelor meteorologice.

Traficul maritim şi fluvial: în judeţul Constanţa, din cauza vântului puternic, toate porturile şi-au suspendat activitatea

Poliţiştii atenţionează că în zonele aflate sub cod roşu se poate lua oricând decizia închiderii totale a circulaţiei rutiere pentru toate categoriile de autovehicule. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.