Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă duminică dimineaţă ninsoare pe A1 Sibiu - Deva, fără depunere păe carosabil, şi caroabil parţial acoperit cu zăpadă pe secţiunea Deva-Nădlac. De asemenea, informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă ca efect al manifestărilor meteo nefavorabile sau ca urmare a vreunui eveniment rutier.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pe autostrada A1 Sibiu – Deva se circulă în condiţii de iarnă, în special pe tronsonul kilometric 238 (Sibiu) – 292 (Cunţa, judeţul Alba), unde ninge abundent. Ninge şi între kilometrii 292 (Cunţa, judeţul Alba)  şi 412 (Holdea, judeţul Hunedoara), însă fără depuneri pe partea carosabilă. Traficul este redus. Se acţionează pentru deszăpezire.

Pe autostrada A1 Deva – Nădlac, în zona kilometrului 467 (Buziaş, judeţul Timiş) carosabilul este parţial acoperit cu zăpadă, se acţionează cu material antiderapant. Traficul este redus pe intrarea în ţară şi moderat către ieşire.

Pe autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti traficul este redus, carosabilul fiind uscat;

Pe DN1 Bucureşti - Braşov şi DN 1A Braşov – Ploieşti, pe raza judeţelor Prahova şi Braşov, valorile de trafic sunt reduse, carosabilul fiind umed.

Pe DN7, pe raza judeţului Argeş, carosabilul este umed, valori reduse de trafic, pe raza judeţului Vâlcea, carosabilul este uscat, valori reduse de trafic, iar pe raza judeţului Sibiu, ninge la această oră, se acţionează cu material antiderapant, valorile de trafic fiind reduse.

Poliţiştii recomandă şoferilor prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare şi să crească distanţa de siguranţă între vehicule. În plus, trebuie să verifice înainte de a porni la drum ca autovehiculele să aibă în funcţiune sistemele de dezaburire, care să le asigure o bună vizibilitate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.