Cei doi baschetbalişti americani înjunghiaţi pe o terasă din Brăila sunt stabili, echilibraţi, fiind internaţi la Terapie Intensivă. Cel care se află în stare gravă, ar putea fi transferat la Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Spitalului Judeţean Brăila au declarat, pentru News.ro, că sportivii care au ajuns la spital aveau multiple plăgi.

”Este vorba despre doi pacienţi, unul de 24 de ani, altul de 26 de ani, victimele unor agresiuni. Cel de 26 de ani are plăgi toracice penetrante, cel de 24 de ani multiple plăgi penetrante abdominale şi toracice. S-a intervenit chirurgical, acum se află la Terapie Intensivă, echilibraţi”, a declarat dr. Alina Neacşu, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Brăila. 

Potrivit acesteia, starea celui de 24 de ani este mai gravă.

”Aşteptăm evoluţia post intervenţie chirurgicală şi, dacă starea lui se deteriorează, va fi transferat la Bucureşti unde s-a luat deja legătura cu un spital”, a mai spus Alina Neacşu. 

Întrebată care este natura plăgilor, Alina Neacşu a precizat că sunt multiple plăgi penetrante, cel mai probabil produse de un cuţit.

Baschetbaliştii Darrel Bowie si Joseph McClain, de la ACS Cuza Sport Brăila, au fost înjunghiaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o teresă din municipiul Brăila.

”În jurul orei 2.00, doi cetăţeni americani au intrat într-un conflict spontan cu alte persoane aflate pe terasa unui bar din Brăila. În timpul conflictului, cei implicaţi şi-au aplicat lovituri, în final cei doi cetăţeni americani fiind înjunghiaţi. Se pare că este vorba despre un cuţit”, a declarat Geanina Niculae, din partea IPJ Brăila.

Potrivit acesteia, victimele au fost transportate la spital, iar poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

”De asemenea, se fac cercetări specifice de identificare a celor implicaţi în conflict. La această oră se vizionează imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale localului. Nu se ştie câte persoane au fost implicate în conflict, se fac căutări. Nu e nimeni la audieri în acest moment”, a mai spus Niculae. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.