O casă din municipiul Constanţa a fost distrusă, marţi, într-un incendiu, iar proprietara locuinţei a suferit un atac de panică, dar a refuzat transportul la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost sesizaţi că la o casă din municipiul Constanţa a izbucnit un incendiu. 
 
“La faţa locului colegii s-au deplasat cu cinci autospeciale de stingere, o autoscară şi un echipaj de prim-ajutor. Proprietara casei, în vârstă de 42 de ani, a fost asistată medical de echipajul de prim-ajutor, având un atac de panică, însă ulterior a refuzat transportul la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica.
 
Ea a menţionat că exista riscul ca focul să se extindă la locuinţele din apropiere. 
 
“Sosiţi la faţa locului, colegii au constatat că întreaga casă ardea generalizat, flăcările fiind foarte înalte şi exista riscul de propagare la casele învecinate. De îndată au format linii de protecţie pe toate laturile casei care ardea, iar celelalte nu au fost afectate. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. A ars mansarda casei de o suprafaţă de 200 de metri pătraţi”, a adăugat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.