Un tânăr de 23 de ani a fost transportat la spital, inconştient, vineri seară, după ce a intrat cu maşina într-un copac. El nu a oprit la semnalul poliţiştilor şi a călcat pedala de acceleraţie, iar agenţii au pornit imediat în urmărirea lui. În încercarea de a scăpa de echipajul care îl urmărea, tânărul a pierdut controlul volanului. El nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”În această seară, în jurul orei 18.40, în timp ce un tânăr de 23 de ani conducea un autoturism pe strada Ardealului din Caransebeş, din direcţia Iaz către municipiul Caransebeş, nu a oprit la semnalul regulamentar de oprire efectuat de un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Caransebeş. Echipajul de Poliţie a pornit în urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, după aproximativ 2 kilometri bărbatul care conducea autoturismul pierzând controlul asupra direcţiei de deplasare şi intrând cu maşina într-un copac de pe marginea drumului”, a transmis IPJ Caraş-Severin.
 
Imediat după producerea accidentului, unul dintre poliţişti a apelat numărul de urgenţă 112, solicitând sprijinul unui echipaj medical.
 
”Din primele verificări s-a stabilit că tânărul de 23 de ani, din Caransebeş, nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Tânărul a fost transportat la spital în stare de inconştienţă”, a precizat IPJ Caraş-Severin.
 
Poliţişti de la Poliţia Municipiului Caransebeş au făcut cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul rutier, iar ancheta continuă în acest caz.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.