Autorităţile din Caraş Severin au activat Planul roşu de intervenţie, după un accident rutier între un microbuz cu persoane şi un TIR, care a avut loc pe DN6, în apropiere de localitatea Topleţ din judeţul Caraş-Severin. Trei persoane au necesitat îngrijiri medicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
”În cursul zilei de astăzi, pompierii militari cărăşeni au fost solicitaţi să intervină de urgenţă în urma producerii unui accident rutier pe DN6, în apropiere de localitatea Topleţ. În accident au fost implicate un microbuz de transport persoane şi un autotren. În microbuz se aflau opt pasageri, dintre care trei persoane au necesitat îngrijiri medicale”, a transmis ISU Caraş-Severin.
 
Având în vedere numărul mare de victime, a fost activat Planul roşu de intervenţie, pentru o mobilizare eficientă şi o mai bună coordonare a intervenţiei.
 
Potrivit sursei citate, la faţa locului au acţionat echipaje din cadrul Punctului de Lucru Băile Herculane cu o autospecială de stingere şi patru subofiţeri, precum şi două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Caraş-Severin şi un echipaj SMURD de la ISU Mehedinţi.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.