Poliţiştii din judeţul Caraş-Severin au prins doi bărbaţi, condamnaţi la 5, respectiv 4 ani de închisoare pentru tentativă de omor şi furt calificat. Primul a încercat să ucidă un bărbat pe care l-a lovit cu un topor în cap, iar cel de-al doilea a furat mai multe bunuri dintr-o locuinţă din Reşiţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Poliţiştii au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii emise de Tribunalul Caraş-Severin şi Judecătoria Reşiţa pe numele a doi bărbaţi condamnaţi la închisoare în regim de detenţie. Astfel, poliţiştii de la Secţia 2 Poliţie Rurală Caransebeş au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui bărbat de 33 de ani, din Bucoşniţa, condamnat la 5 ani de închisoare după ce în 5 mai 2020 l-a agresat fizic pe un alt bărbat, în localitatea Bucoşniţa, lovindu-l cu un topor în zona capului”, se arată într-un comunicat de presă, de marţi, al IPJ Caraş-Severin.
 
Un al doilea bărbat, condamnat la 4 ani de închisoare pentru furt calificat, a fost găsit de poliţişti.
 
”De asemenea, poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale Caraş-Severin au depistat un bărbat de 35 de ani din Reşiţa, condamnat la 4 ani de închisoare după ce în luna iulie 2022 a sustras bunuri dintr-o locuinţă din municipiu”, precizează IPJ Caraş-Severin. 
 
Cei doi bărbaţi au fost transportaţi la Penitenciarul Timişoara, unde îşi vor executa pedepsele.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.