Un bărbat de 34 de ani a murit, joi, după ce a căzut dintr-un bloc din Sectorul 2 din Bucureşti. Ancheta evenimentului a fost preluată de Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 10:15, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 9 Poliţie a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că un bărbat, s-ar fi precipitat de la un etaj superior al unui bloc, situat în Sectorul 2”, a transmis, joi, Poliţia Capitalei.  

Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat echipaje de prim ajutor, precum şi poliţişti din cadrul secţiei. 

”În pofida eforturilor personalului medical, a fost declarat decesul bărbatului, în vârstă de 34 de ani. În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei”, a mai transmis surs citată.  

 Trupul neînsufleţit va fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.