Un băiat de doi ani şi patru luni a fost transportat la spital, miercuri, după ce a fost muşcat de un câine, în timp ce era în vizită la rude, în Bucureşti, împreună cu mama sa. Poliţiştii, care au fost sesizaţi de mama copilului, fac verificări în acest caz.
Poliţia Capitalei a informat că joi, în jurul orei 12:00, poliţiştii de la Secţia 23 au fost sesizaţi, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, de către o femeie, cu privire la faptul că fiul său ar fi suferit mai multe leziuni care ar fi putut fi provocate de câini.
Poliţiştii au constatat că sesizarea se confirmă, victima fiind un copil în vârstă de 2 ani şi 4 luni.
"Din primele verificări a rezultat că, în timp ce se afla în vizită, împreună cu mama sa, la rude, minorul ar fi suferit leziuni specifice unei muşcături de câine, în curtea imobilului. La faţa locului a intervenit un echipaj medical, care a acordat victimei primul ajutor, ulterior minorul fiind transportat la o unitate spitalicească pentru investigaţii şi îngrijiri de specialitate", a precizat Poliţia.
Cercetările sunt în desfăşurare pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt, a împrejurărilor producerii incidentului şi pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.
