Poliţiştii din Braşov au deschis o anchetă după ce o elevă în vârstă de 13 ani a căzut, luni, de la un geam aflat la etajul întâi al Şcolii Gimnaziale din Bod, ei urmând a stabili cum s-a produs incidentul. Fata a fost dusă la spital pentru îngrijiri medicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Braşov spun că au fost sesizaţi, printr-un apel la 112, despre faptul că o elevă de 13 ani a căzut de la etajul întâi al Şcolii Gimnaziale din Bod.

Fata a fost transportată la Spitalul Clinic de Copii Braşov pentru acordarea de îngrijiri medicale.

"Poliţiştii efectuează verificări cu privire la stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă", arată Poliţia Braşov.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, fata a suferit traumatisme la coloană şi la picioare, fiind conştientă. Ea a fost transportată la spital de un echipaj SMURD.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.