Două persoane au murit, după ce un TIR încărcat cu parchet s-a răsturnat peste autoturismul în care se aflau, iar la ora transmiterii acestei ştiri se intervine pentru scoaterea acestora din maşină. De asemenea, alte două persoane au fost rănite după ce maşina în care erau s-a răsturnat într-un şanţ. Ambele accidente au avut loc pe DN 1, la Perşani, în judeţul Braşov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primul dintre accidente a avut loc după ce un autotren încărcat cu 20 de tone cu parchet a intrat în balans şi s-a răsturnat peste un autoturism. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja, două persoane şi-au pierdut viaţa şi sunt încarcerate în autoturism, iar la faţa locului intervin două echipaje de descarcerare. La momentul la care pompierii au ajuns la faţa locului, pasagerii erau decedaţi.

"Deocamdată nu ne putem pronunţa dacă în afară de cele două persoane decedate mai sunt şi alte persoane în autoturism", a spus Sfreja. 

La această oră, intervenţia pompierilor este în desfăşurare.

Un al doilea accident s-a produs tot la Perşani, pe DN 1, unde o maşină a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat pe marginea drumului, din cauza vitezei şi a şoselei umede. 

Cei doi pasageri din autoturism au fost răniţi, iar la faţa locului au intervenit un echipaj SMURD, unul de deccarcerare şi o ambulanţă. Răniţii au fost scoşi din maşină, erau conştienţi şi au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.  

La această oră, în judeţul Braşov traficul rutier este întrerupt pe DN1, la kilometrul 202+300 de metri, între localităţile Perşani şi Vlădeni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.