Bărbatul suspectat că a înjunghiat două persoane în gara din Slatina s-a predat, sâmbătă seară, poliţiştilor de la Transporturi Feroviare din Craiova. Suspectul va fi escortat în judeţul Olt pentru cercetări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bărbatul suspectat că a înjunghiat două persoane în gara din Slatina, un bărbat de 44 de ani pierzându-şi viaţa, s-a predat, sâmbătă seară, poliţiştilor de la Transporturi Feroviare din Craiova,

Aceştia îl vor escorta până în judeţul Olt, unde Ion Şerban va fi cercetat. Bărbatul a fost identificat în cursul zilei de către poliţişti şi, pentru că nu a fost găsit, a fost dat în urmărire. 

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în urma investigaţiilor efectuate oamenii legii au fost identificat autorul agresiunii, acesta fiind Ion Şerban din comuna Urzica, judeţul Olt.

Anchetatorii au stabilit că, în noaptea de12/13 octombrie, pe fondul consumului de alcool şi al unor discuţii contradictorii cu una dintre victime din cauza faptului că acesta i-a făcut avansuri unei femeie, Ion Şerban a luat un cuţit şi i-a aplicat bărbatului respectiv o lovitură de cuţit. În acel moment, în scandal intervine şi bărbatul 44 de ani, iar Ion Şerban îi aplică acestuia trei lovituri de cuţit în inimă.

“Imediat dupa săvârşirea faptei, suspectul Şerban Ion fuge de la faţa locului, şi cu toate că este urmărit de prima victimă, reuşeşte să scape. În prezent, suspectul a fost dat în urmarire şi în consemn la frontieră şi se efectuează activităţi specifice de depistare şi retinere a acestuia”, au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Un bărbat în vârstă de 44 de ani a murit, iar un tânăr de 24 de ani a fost grav rănit, după ce au fost înjunghiaţi, incidentul având loc în zona gării din municipiul Slatina. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.