Un bărbat suspectat că a ucis cu un cuţit un tânăr şi a rănit-o pe iubita acestuia, în localitatea Răhău din judeţul Alba, a fost prins de doi poliţişti care l-au căutat cu motocicletele într-o pădure unde accesul autoturismelor este dificil. Reprezentanţii Sindicatului Europol au subliniat că aceştia şi-au folosit motocicletele personale, adăugând: "Sperăm că nu se va trezi vreun „meneger” din Poliţia Română să îi acuze pe colegi că nu au fost echipaţi cu pantalonii cu dungă şi pantofii lăcuiţi specifici uniformei de serviciu".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
În noaptea de duminică spre luni, un bărbat i-a atacat cu cuţitul pe doi tineri, într-o casă din localitatea Răhău. Tânărul de 21 de ani a murit, iar iubita acestuia a fost rănită.
 
Acţiunea a fost relatată pe pagina de Facebook a Ministerului de Interne. În urma crimei comise la Răhău, poliţiştii din Alba au pornit în căutarea suspectului, considerat periculos şi imprevizibil.
 
Doi poliţişti, Cosmin şi Ionuţ, au anunţat că vor căuta, cu motocicletele lor, în pădurea din apropierea localităţii Răhău, unde terenul este accidentat. 
 
"Nu după mult timp de la discuţie, cei doi poliţişti erau deja echipaţi în costumele de motociclist, având totuşi vestele de protecţie pe dedesubt şi armamentul din dotare. În zona în care aveau să meargă, se plimbaseră cu motoarele de multe ori, era perfectă pentru antrenamentul lor enduro", arată reprezentanţii MAI.
 
La un momoment dat, cei doi au observat un bărbat, iar când a auzit zgomotul motoarelor acesta a fugit.
 
"N-au avut nevoie decât de câteva momente ca să-l ajungă, iar fizionomia acestuia corespundea semnalmentelor pe care le primiseră de la comandant", adaugă MAI.
 
"Ionuţ este poliţist de aproape 15 ani şi lucrează în cadrul Secţiei 7 Poliţia Rurală Sebeş, iar Cosmin îşi desfăşoară activitatea la Poliţia Rutieră din municipiu. Pasiunea celor doi pentru motoare i-a ajutat să prindă un bărbat bănuit de uciderea unui tânăr. Dar acest lucru nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi existat pasiune faţă de munca de poliţie! Felicitări, Ionuţ! Felicitări, Cosmin!", transmit reprezentanţii MAI.

La rândul lor, reprezentanţii Sindicatului Europol au subliniat că cei doi poliţişti l-au căutat pe suspect cu motocicletele proprii.

"Ştire de senzaţie în presă! Doi poliţişti pe motoare l-au căutat pe criminalul din Alba. Nu, să nu înţelegeţi că Poliţia Română are astfel de dotări. Este vorba doar despre pasiunea şi dăruirea a doi poliţişti care şi-au pus la bătaie propriile motoare pentru a efectua căutări în munţi, în zone greu accesibile, ca să nu permită unui criminal să fugă", arată aceştia.

Ei afirmă că şefii Poliţiei Sebeş au cerut sprijinul celor doi poliţişti, Ionuţ Creţu, din cadrul Postului de Poliţie Săsciori, cunoscător al zonei, şi Horea Pop Cosmin, din cadrul Biroului Rutier-

"Colegii au fost sprijiniţi de alţi trei prieteni de-ai lor, care au dat dovada de civism şi s-au alăturat imediat căutărilor şi au periat zona, găsindu-l pe autor la o distanţă de 10 km de locul crimei, îmbrăcat în alte haine, crezând că astfel nu va fi identificat.
Sperăm că nu se va trezi vreun „meneger” din Poliţia Română să îi acuze pe colegi că nu au fost echipaţi cu pantalonii cu dungă şi pantofii lăcuiţi specifici uniformei de serviciu, ci mai degrabă îi vor trece pe lista de salarii pentru misiuni speciale şi lucrări de excepţie, care de obicei sunt direcţionate pentru apropiaţii şefilor", mai arată Sindicatul Europol.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.