Un bărbat de 30 de ani a fost arestat preventiv, fiind suspectat că a agresat sexual două fete în vârstă de 11 ani, în Sectorul 5 al Capitalei, anunţă Poliţia Capitalei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Capitalei, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au pus executare, luni, un mandat de aducere pe numele unui bărbat, în vârstă de 30 de ani, bănuit de săvârşirea a două infracţiuni de agresiune sexuală.

Din datele şi probele administrate de către poliţişti din cadrul Secţiei 19 în două cauze privind comiterea infracţiunii de agresiune sexuală, a rezultat presupunerea rezonabilă că acestea ar fi fost comise de către aceeaşi persoană.

"Astfel, în urma investigaţiilor desfăşurate a fost identificat şi ulterior depistat un bărbat, în sarcina căruia au fost reţinute infracţiunile reclamate, respectiv, la data de 19 august a.c., în timp ce se afla pe o alee din sectorul 5, s-ar fi apropiat de o minoră, în vârstă de 11 ani, şi ar fi atins-o în zonele intime, după care ar fi încercat să o sărute, iar la data de 26 septembrie a.c., bănuitul ar fi atins în zona intimă o altă minoră, în vârstă de 11 ani, în timp ce se aflau pe o stradă din sectorul 5", arată sursa citată.

Luni, a fost pus în executare un mandat de aducere emis pe numele bărbatului, acesta fiind dus pentru audieri la sediul secţiei de poliţie.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, cu privire la săvârşirea a două infracţiuni de agresiune sexuală, cu cel în cauză în stare de arestare preventivă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.