Bărbat reţinut sub acuzaţia că a zgâriat peste 20 de autovehicule pe o stradă din municipiul Braşov - VIDEO

Bărbat reţinut sub acuzaţia că a zgâriat peste 20 de autovehicule pe o stradă din municipiul Braşov - VIDEO

Un bărbat a fost reţinut de către poliţişti, fiind suspectat că a zgâriat peste 20 de autovehicule pe o stradă din municipiul Braşov.

Ancheta în acest caz a fost deschisă la Secţia 2 Poliţie din municipiul Braşov, pornind de la o sesizare primită din partea unui proprietar de maşină care şi-a găsit maşina zgâriată. Ancheta a arătat că 22 de autoturisme, toate parcate pe o stradă din municipiu, au fost zgâriate.
"Sesizarea a fost primită la data de 7 octombrie a.c., când deţinătorul unui autovehicul a reclamat faptul că autoturismul său, aflat parcat pe o stradă din localitate, prezintă urme de zgârieturi la nivelul caroseriei. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în noaptea de 6 spre 7 octombrie, o persoană ar fi zgâriat elementele de caroserie ale mai multor autoturisme parcate pe aceeaşi stradă. Pentru identificarea persoanei bănuite, poliţiştii au desfăşurat o serie de activităţi operative, fiind sprijiniţi şi de poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov - Biroul de Investigaţii Criminale. La data de 8 octombrie, în jurul orei 01:30 dimineaţa, un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 2 Poliţie a depistat, în cartierul Avantgarden, un bărbat de 27 de ani, din municipiul Braşov, bănuit de actele de distrugere cercetate", au transmis, vineri oficialii Poliţiei judeţene Braşov.
Bărbatul a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri, unde, pe baza materialului probator existent, a fost reţinut o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov.
Cercetările continuă pentru a se stabili toate împrejurările în care au fost comise faptele, iar la finalizarea acestora a se dispune măsurile legale.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră