Un bărbat a intrat cu pistolul în sediul AUR din Drobeta Turnu Severin, a pus arma pe un scaun, apoi a început să îl privească insistent pe un consilier local. Un alt bărbat a reuşit să îl scoată afară. Bărbatul cu arma a fost apoi reţinut de poliţişti pentru ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
”La data de 28 septembrie a.c., ora 17.00, Poliţia municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată prin plângere de un bărbat, de 41 de ani, cu privire la faptul că, în intervalul orar 13.00-13.40, în timp ce se afla în sediul unei filiale locale a unui partid politic, în incinta locaţiei ar fi intrat un bărbat care s-ar fi aşezat lângă acesta, după care ar fi scos un pistol pe care l-ar fi pus pe scaun şi ar fi început să privească insistent persoana care a sesizat evenimentul. Ulterior, bărbatul a fost scos afară din sediul respectiv de un alt bărbat, de 50 de ani, din municipiu Drobeta-Turnu Severin”, a transmis, duminică, IPJ Mehedinţi.
Evenimente
25 septembrie - IMM-urile, oxigen pentru România (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
În urma investigaţiilor, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în colaborare cu poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, Biroului de Ordine Publică şi Serviciului de Investigaţii Criminale, l-au identificat pe cel care a intrat cu arma în sediul de partid, acesta fiind un bărbat de 38 de ani, din Drobeta-Turnu Severin.
”Bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 29 septembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin cu propunerea unei măsuri preventive”, a precizat IPJ Mehedinţi.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările pntru ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.