Trei tineri din jueţul Arge, suspectaţi că au exploatat sexual şi au şantajat o fată de 16 ani, au fost reţinuţiîn urma unor percheziţii care au avut loc la domiciliile lor.
Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Piteşti au documentat activitatea infracţională a trei tineri, în cadrul unui dosar de trafic de minori şi şantaj.
”În această dimineaţă, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - S.T. Piteşti, au efectuat 4 percheziţii domiciliare, dintre care una în Câmpulung, două în comuna Mihăeşti şi una în Schitu-Goleşti la locuinţele persoanelor în cauză. În urma percheziţiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, telefoane mobile, un laptop, precum şi alte obiecte cu valoare probatorie”, a transmis, miercuri, Poliţia Română.
Din cercetări a rezultat că, în perioada iunie 2019 – februarie 2020, un tânăr, de 20 de ani, din Câmpulung, ar fi constrâns o minoră, de 16 ani, să practice prostituţia.
Ulterior, aceasta ar fi fost şantajată de alţi doi tineri, de 21 şi 22 de ani, ambii din Mihăeşti, în scopul obţinerii de foloase patrimoniale, cei doi ameninţând cu postarea în mediul online a unor filmări cu conţinut sexual explicit.
Persoanele în cauză au fost duse la audieri, faţă de cei 3 tineri fiind dispusă măsura reţinerii.




























