Argeş: Bărbat mort, după ce peretele unei case s-a dărâmat peste el/ Victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare făcute de cadrele medicale la faţa locului

Argeş: Bărbat mort, după ce peretele unei case s-a dărâmat peste el/ Victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare făcute de cadrele medicale la faţa locului

Un bărbat din comuna Izvoru, judeţul Argeş, a murit, joi după-amiază, după ce peretele unei case s-a dărâmat peste el. În pofida eforturilor depuse de cadrele medicale sosite la faţa locului, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş a informat, joi, că în cursul după-amiezii a primit o sesizare potrivit căreia o persoană a fost surprinsă sub elementele unei construcţii, în comuna argeşeană Izvoru, satul Izvorul.

La incident au intervenit pompierii de la Punctul de Lucru Izvoru cu o autospecială, alături de două echipaje medicale, SMURD şi SAJ, constatând că sesizarea se confirmă.

„Din primele informaţii, este vorba despre o personă de sex masculin, surprinsă sub dărâmăturile unui perete al unei case. Victima a fost extrasă de către pompieri, iar cadrele medicale început manevrele de resuscitare”, precizează ISU Argeş.

Potrivit sursei citate, în pofida eforturilor depuse de cadrele medicale, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră