Aproape 40 de persoane din Siria, Irak şi Kuweit, dintre care 17 copii, care erau pe o barcă gonflabilă ce risca să se scufunde în apele Mării Egee au fost salvate de poliţiştii de frontieră români, acestea fiind predate autorităţilor elene, în Portul Chios, pentru a primi asistenţă medicală şi a fi identificare, înregistrare şi amprentate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Echipajul navei maritime de patrulare MAI 1102 a Gărzii de Coastă, aflat în misiune de supraveghere a frontierelor maritime externe ale Uniunii Europene, a observat, în noaptea de 24 spre 25 aprilie, o ambarcaţiune gonflabilă de mici dimensiuni, supraîncărcată cu persoane, care se îndrepta dinspre Turcia către apele teritoriale ale Greciei, informează, luni, Poliţia de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră români au preluat la bordul navei de patrulare 38 de persoane, dintre care 11 bărbaţi, 10 femei şi 17 copii, care au declarat că provin din Siria, Irak şi Kuweit. Câteva ore mai târziu, cele 38 de persoane au fost debarcate în Portul Chios şi predate de poliţiştii de frontieră români autorităţilor elene, pentru a primi asistenţă medicală şi a fi identificate, înregistrate şi amprentate.

De la începutul detaşării în Grecia, în ianuarie 2017, alături de echipajele celorlalte nave aparţinând statelor membre ale UE, detaşate de Agenţia Frontex în Grecia, în cadrul Operaţiunii Comune „EPN Poseidon Sea”, poliţiştii de frontieră români de pe nava Gărzii de Coastă au salvat 704 persoane care se aflau în pericol, la bordul unor ambarcaţiuni de mici dimensiuni, în apele teritoriale elene.

În primele patru luni ale acestui an, nava maritimă de patrulare MAI 1102 din cadrul Gărzii de Coastă, cu un echipaj de 23 de poliţişti de frontieră la bord, desfăşoară, în cadrul Operaţiunii Comune "EPN Poseidon Sea ", misiuni de patrulare, cercetare, căutare şi salvare la frontierele maritime externe ale Uniunii Europene, în Marea Egee, alături de celelalte state membre UE participante la misiune.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.