Aproape 200.000 de lei au fost găsiţi îngropaţi în curtea uneia dintre cele două locuinţe din judeţul Dâmboviţa, percheziţionate de poliţişti în cazul unor suspiciuni de camătă. Potrivit anchetatorilor, în cursul zilei de miercuri, opt persoane vor fi duse la audieri la sediul Poliţiei, şase dintre acestea fiind păgubiţi.
Inspectoratul Judeţean de poliţie Dâmboviţa informează că miercuri, 2 septembrie, poliţişti din cadrul instituţiei, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară, în localităţile Odobeşti şi Braniştea, la locuinţele a două persoane, bănuite de săvârşirea infracţiunii de camătă.
„În urma descinderilor, au fost descoperiţi 191.500 de lei, îngropaţi în curtea locuinţei uneia dintre persoanele vizate”, precizează sursa citată.
Potrivit poliţiştilor, în cursul zilei de miercuri, vor fi duse la sediul Poliţiei, pentru audieri, opt persoane, dintre care şase sunt persoane vătămate.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz.
Activităţile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa.




























