Un angajat de la Clubul Copiilor din localitatea ieşeană Hârlău a fost arestat luni pentru viol, victima fiind o adolescentă de 15 ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Incidentul s-a petrecut săptămâna trecută, în incinta Clubului Copiilor din Hârlău.

Potrivit procurorilor, bărbatul a prins-o cu forţa în braţe pe adolescentă, a aşezat-o pe birou şi "i-a făcut un act sexual oral".

"În ziua de 09.02.2022, în jurul orelor 16:00, profitând de starea vădită de vulnerabilitate a victimei minore M.C.G., în vârstă de 15 ani şi de faptul că i s-a făcut rău datorită stării de ameţeală, inculpatul C.A.B., în timp ce se aflau la Clubul Copiilor din Hârlău, a prins-o cu forţa în braţe, a aşezat-o pe un birou din atelier, cu faţa în sus, apoi a dezbrăcat-o de haine, după care prin constrângere fizică şi psihică, printre altele, i-a făcut un act sexual oral", se arată într-un comunicat transmis de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău.

Procurorii l-au reţinut pe agresor, iar în cursul zilei de luni magistraţii Judecătoriei Hârlău au emis pe numele acestuia un mandat de arestare pentru 30 de zile, fiind acuzat de viol.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.