Pompierii din Bucureşti au continuat, vineri, intervenţiile cauzate de vântul puternic, fiind vorba, în general, de copaci care au căzut. În intervalul 14.00 – 18.00 au fost avariate 18 autoturisme. Două zboruri care urmau să aterizeze în această seară pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti au fost redirecţionate pe alte aeroporturi. Circulaţia unor linii de tramvai şi troleibuz este afectată.
UPDATE: STB informează că, vineri, din cauza acumulărilor de apă în mai multe zone ale Capitalei, circulaţia unor linii de tramvai şi troleibuz este afectată.
Începând cu ora 19.10, au fost înregistrate următoarele situaţii:
• Bd. Camil Ressu / Str. Liviu Rebreanu – afectate liniile 23, 27, 49.
• Str. 11 Iunie / staţia Gramont – afectate liniile 7, 23, 27, 47.
• Calea Giuleşti / Şos. Orhideelor – afectate liniile 11, 44.
• Şos. Giurgiului / capăt CFR Progresul – afectate liniile 7, 25.
• Liviu Rebreanu / staţia Pod Lacuri – afectate liniile 23, 27, 49.
• Piaţa Sfânta Vineri (capăt de linie) – afectate liniile 14, 17, 55.
• Pe Calea Giulesti, in statia Valsan – afectate o parte din vagoanele liniilor 11, 44
• Pe Str. Mircea Vulcanescu – sunt blocate o parte din troleibuzele liniilor 62, 85 .
”Pentru fiecare situaţie au fost aplicate măsuri de deviere, în vederea asigurării continuităţii transportului public. Actualizările privind reluarea circulaţiei şi eventualele modificări de traseu vor fi comunicate în timp real pe pagina oficială STB de pe platforma X (Twitter)”, a transmis STB.
UPDATE: ”Din cauza furtunii care se manifestă cu vânt puternic în rafale şi ploaie torenţială în zona Bucureştiului şi judeţului Ilfov, două zboruri care urmau să aterizeze în această seară pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti au fost redirecţionate pe alte aeroporturi”, anunţă, vineri seară, Compania Naţională Aerporturi Bucureşti.
Astfel, cursa Tarom 276 Salonic – Bucureşti a aterizat pe aeroportul din Sibiu, iar cursa WizzAir 3004 Luton – Bucureşti a aterizat la Craiova.
”În acest moment aeronavele decolează şi aterizează pe Aeroportul Henri Coandă, dar se pot înregistra întârzieri din cauza condiţiilor meteo nefavorabile”, a mai transmis sursa citată.
Pistele, platformele şi căile de rulare a aeronavelor sunt deschise şi operaţionale, fiind asigurate condiţiile pentru desfăşurarea operaţiunilor aeriene.
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Ca urmare a fenomenelor meteorologice manifestate pe durata codului portocaliu, intensificări puternice ale vântului, astăzi, 03.10.2025, în intervalul orar 14:00-18:00, pompierii ISU B-IF au gestionat 78 de intervenţii în Bucureşti şi Ilfov”, a transmis, vineri seară, ISU Bucureşti-Ilfov.
72 de intervenţii au fost în Bucureşti, respectiv 49 de copaci căzuţi, 18 elemente de construcţie desprinse şi 5 cabluri electrice afectate.
În urma acestora au fost avariate 18 autoturisme.
De asemenea, 6 cazuri au fost în Ilfov.
ISU Bucureşti-Ilfov a intervenit, vineri, în intervalul 06.00 – 14.00, în 187 de cazuri, fiind vorba, în general, de copaci doborâţi de vânt.
Meteorologii anunţă că, până sâmbătă dimineaţă, vremea va fi deosebit de rece şi se vor semnala ploi importante cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori temporar viscolite la altitudini de peste 1.500 de metri.
Până vineri, la ora 23.00, este cod portocaliu de vânt puternic în Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei şi în sudul Moldovei, nouă judeţe şi Capitala fiind sub avertizare.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.