Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba a aprobat repartizarea a 6 construcţii uşoare din elemente modulate către familii nevoiaşe ale căror locuinţe au fost afectate de calamităţi naturale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prefectura Alba anunţă, vineri, într-un comunicat de presă, că locuinţele au fost afectate de inundaţii, incendii, fiind distruse în întregime sau parţial, existând riscul prăbuşirii acestora în orice moment, punând în pericol viaţa şi sănătatea persoanelor care locuiesc în ele.

”Astfel, prin Hotărârea nr. 22/01.11.2023 a CJSU Alba, s-a aprobat redistribuirea unei construcţii uşoare din elemente modulate de la Spitalul Orăşenesc Câmpeni către U.A.T Ighiu, pentru cazarea temporară a unei familii de pe raza comunei, în contextul afectării locuinţei, cu posibilitatea de prăbuşire ca urmare a inundaţiilor din luna iunie 2023”, a transmis Prefectura Alba.

Potrivit acesteia, în urma inundaţiilor, locuinţa a fost afectată prin filtrarea apei în fundaţie şi în pereţi, fiind în pericol să se prăbuşească din clipă în clipă.

”Membrii CJSU Alba au aprobat repartizarea unui container modular, în care familia, compusă din doi membri, soţ şi soţie să locuiască temporar până la consolidarea sau refacerea locuinţei actuale. De asemenea, în comuna Ighiu au mai fost repartizate, pe parcursul anului, încă 3 construcţii uşoare din elemente modulate pentru familiile grav afectate de calamităţi”, a mai precizat sursa citată.


Potrivit Prefecturii Alba, Hotărârea nr.20/27.09.2023 a CJSU Alba a stabilit redistribuirea unei construcţii uşoare din elemente modulate de la Spitalul Orăşenesc Câmpeni către U.A.T Vidra, pentru cazarea temporară a unui cetăţean de pe raza comunei, în contextul distrugerii spaţiului în care locuia ca urmare a unui incendiu produs în data de 20.09.2023.

”Spaţiul locativ în care locuia persoana respectivă a fost distrus în totalitate de incendiul produs şi având în vedere că U.A.T. Vidra nu dispune de spaţiu sau locuinţă socială, în care să locuiască provizoriu cetăţeanul în cauză, s-a aprobat acordarea unei construcţii din elemente modulare pentru cazarea temporară a acestuia. Localitatea Câlnic a fost puternic afectată de fenomenele meteorologice, care au avut loc în perioada mai – iunie 2023”, a mai precizat instituţia.

În acest context, s-a solicitat de către Primăria Câlnic acordarea unui modul pentru locuit destinat unei cetăţene din comună.

”Este vorba despre o femeie de 83 de ani cu probleme grave de sănătate,  care locuia într-o casă cu un grad foarte avansat de deteriorare, rezultat în urma fenomenelor meteorologice de instabilitate atmosferică şi a averselor torenţiale care s-au înregistrat în lunile mai – iulie, pe raza U.A.T. Câlnic. Locuinţa nu mai prezenta siguranţă pentru a se putea vieţui în interiorul acesteia, fiind afectată structura de rezistenţă a acesteia. Ţinând cont şi de apropierea sezonului rece, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba a stabilit prin Hotărârea nr 17/10.08.2023, redistribuirea unei construcţii uşoare din elemente modulate de la Spitalul Orăşenesc Câmpeni către U.A.T Câlnic, cu destinaţie pentru locuit către persoana respectivă”, a precizat preşedintele CJSU Alba, Nicolae Albu.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.