Un adolescent în vârstă de 15 ani, din Republica Moldova, care a fost dat dispărut în 24 septembrie după ce a plecat dintr-un centru de plasament din Cluj, a fost găsit în judeţul Mehedinţi, la intrarea în Drobeta-Turnu Severin. Băiatul a fost dus la sediul IPJ Mehedinţi şi urmează să fie internat într-un centru de plasament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”La data de 17 octombrie a.c., ora 00.20, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipilui Drobeta-Turnu Severin au procedat la identificarea unui minor, care se afla în sensul giratoriu situat la intersecţia dintre Centura Ocolitoare a Municipiului Drobeta-Turnu Severin şi strada I.C. Brătianu. În urma discuţiilor purtate cu tânărul de 15 ani, din Republica Moldova, a reieşit faptul că acesta a fugit dintr-un centru, din municipiul Cluj-Napoca”, transmite IPJ Mehedinţi.
 
În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că băiatul a fost dat dispărut de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, în 24 septembrie, acesta părăsind voluntar un centru de plasament din Cluj-Napoca, de pe strada General Eremia Grigorescu.
 
”Minorul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, unde s-a stabilit că nu a fost victima niciunei infracţiuni şi nu a comis nicio infracţiune, urmând să fie internat într-un centru de plasament”, precizează IPJ Mehedinţi.
 
Poliţiştii au luat legătura cu colegii lor de la Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, urmând a fi dispusă revocarea căutării la nivel naţional.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.