Administratorul unei firme din Bucureşti, care, în perioada 2021 – 2024, ar fi înregistrat achiziţii fictive de 5 milioane de lei în contabilitate pentru a se sustrage de la plata taxelor şi impozitelor a fost plasat sub control judiciar. Prejudiciul estimat depăşeşte 800.000 de lei.
”Astăzi, 9 aprilie 2025, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 5 au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală”, a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei.
Sursa citată a precizat că, în perioada octombrie 2021 - decembrie 2024, un bărbat, în vârstă de 48 de ani, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu obiect de activitate transportul rutier de mărfuri, s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor, evidenţiind contabil şi declarând organului fiscal achiziţii fictive, în valoare de aproximativ 5.000.000 de lei.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”Din cercetări, s-a stabilit că prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 800.000 de lei”, a mai transmis sursa citată.
Ala percheziţie au fost identificate şi ridicate mai multe documente relevante în cauză, precum şi 8.200 de lei şi peste 900 de euro, a căror provenienţă nu a putut fi justificată.
De asemenea, a fost instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor imobile ale bănuitului.
Bărbatul a fost depistat şi condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, faţă de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.