Actorul Ion Dichiseanu a lovit cu maşina, duminică, trei persoane care traversau strada pe o trecere de pietoni din Eforie Sud, acestea suferind traumatisme uşoare, iar poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit anchetatorilor, Ion Dichiseanu, în vârstă de 83 de ani, conducea duminică un autoturism Mercedes pe DN 39, iar la un moment dat, în Eforie Sud, la o trecere pentru pietoni, a lovit trei persoane care traversau strada din partea stângă a şoferului.

La faţa locului au mers cadre medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, care au acordat îngrijiri medicale persoanelor lovite. Medicii au stabilit că acestea au suferit traumatisme uşoare, în urma impactului.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.