Brigada Rutieră a Capitalei a verificat, de vineri până duminică, activitatea de taximetrie, fiind controlate peste 170 de autoturisme. S-au aplicat aproape o sută de sancţiuni, în valoare de peste 39.000 de lei, şi s-au întocmit două dosare penale. De asemenea, au fost găsiţi 17 şoferi nu deţineau autorizaţie taxi valabilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţiştii Brigăzii Rutiere au organizat o acţiune pentru verificarea legalităţii efectuării transportului public de persoane în regim taxi.

”Astfel, s-a urmărit eliminarea activităţilor ilicite în domeniul taximetriei, verificarea deţinerii documentelor de transport de persoane în regim taxi, verificarea stării tehnice, reducerea numărului de accidente rutiere şi impunerea respectării normelor legale care reglementează activitatea de taximetrie”, a anunţat, duminică dimineaţă, Brigada Rutieră.

Au fost verificate peste 170 de autoturisme şi au fost aplicate 96 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 39.000 de lei, pentru abateri de la normele legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice şi activitatea de taximetrie.

De asemenea, au fost întocmite două dosare de cercetare penală pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Totodată, au fost identificaţi 17 conducători de autoturisme care nu deţineau autorizaţie taxi valabilă, dispunându-se măsura complementară a suspendării dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de 6 luni, prin reţinerea certificatului şi plăcuţelor de înmatriculare.

De exemplu, a fost găsit un conducător auto în vârstă de 62 de ani care nu deţinea autorizaţie taxi valabilă şi avea dreptul de a conduce suspendat, context în care s-a întocmit dosar de cercetare penală.
”Totodată, din verificările ulterioare s-a stabilit că persoana în cauză avea întocmite mai multe dosare de cercetare penală pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat”, a anunţat Brigada Rutieră.

Un alt şofer a fost prins când efectua transport public de persoane în regim de taxi, fără a deţine certificat de atestare a pregătirii profesionale.

”Cu ocazia controlului s-a constat faptul că nu deţine autorizaţie taxi valabilă, fapt pentru care s-a dispus măsura suspendării dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioada de 6 luni, prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare. De asemenea, autoturismul era dotat cu un aparat de taxat prin intermediul căruia putea să modifice tariful curselor”, au mai precizat poliţiştii.

Şoferul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 5.000 de lei.

Polişiştii recomandă persoanelor care utilizează serviciile de transport în regim taxi să solicite bonul fiscal la finalul cursei şi să nu încurajeze activităţile ilicite în domeniu.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.