Opt persoane au fost rănite, duminică, într-un accident rutier produs pe DN 64, în judeţul Vâlcea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În urmă cu puţin timp, poliţiştii Serviciului Rutier au fost solicitaţi să intervină la un accident produs pe DN 64, la intersecţia cu DJ 647, pe raza localităţii Tătărani. Din primele verificări efectuate s-a stabilit că evenimentul rutier a constat într-o coliziune între două autoturisme, produsă pe fondul neacordării de prioritate”, a transmis, duminică, IPJ Vâlcea.

Poliţiştii au precizat că, în urma impactului, opt persoane au fost rănite şi transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Traficul în zona producerii accidentului s-a desfăşurat alternativ, fiind dirijat de poliţiştii Serviciului Rutier şi de poliţiştii oraşului Băbeni.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.