Doi indivizi au spus unor cetăţeni ai Federaţiei Ruse că au influenţă asupra funcţionarilor de la Consulatul României din Odesa şi de la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie din Bucureşti şi ar fi cerut şi primit câte 15.000 de euro de adult şi 7.000 de euro de copil pentru a facilita dobândirea cetăţeniei române. Cei doi au fost condamnaţi în lipsă, luni, la Chişinău, pentru trafic de influenţă şi sunt daţi în căutare, a anunţat Procuratura Anticorupţie din Republica Moldova.
Conform procurorilor, cei doi au spus unor cetăţeni ai Federaţiei Ruse că au influenţă asupra funcţionarilor de la Consulatul României din Odesa şi de la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie din Bucureşti. Ei ar fi pretins şi primit câte 15.000 de euro de la fiecare adult şi 7.000 de euro de la fiecare copil pentru a facilita dobândirea cetăţeniei române.
În total, cei doi ar fi câştigat ilegal, promiţând cetăţenia română, peste 170 000 de euro.
„Banii erau destinaţi pentru a-i face (pe funcţionari - n.r.) să accepte depunerea dosarelor pentru redobândirea cetăţeniei române de către cetăţenii ruşi, ca dosarele să fie lucrate în regim prioritar şi nu în ordinea înregistrării lor, pentru aprobarea ordinului de acordare a cetăţeniei române şi depunerea fără rând a Jurământului de credinţă faţă de Statul Român la entitatea consulară, pentru depunere fără rând a Jurământului fiind percepută o taxă suplimentară ce varia între 1 500 şi 1 700 de euro”, au declarat procurorii.
Celălalt inculpat a primit şapte ani şi şase luni de închisoare, din care trei ani şi nouă luni cu suspendare, cu acelaşi termen de probă.
Ambii şi-au pierdut dreptul de a oferi consultanţă pentru obţinerea actelor publice: primul pe o perioadă de patru ani, al doilea pentru cinci ani.
Totodată, instanţa a dispus confiscarea a 15.000 de euro de la primul şi 50.000 de euro de la al doilea.
Sentinţa poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.
Cei doi, care au negat acuzaţiile, au fost daţi în căutare pentru a fi reţinuţi şi plasaţi în penitenciar.
Procuratura Anticorupţie nu a făcut public numele lor.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.