Un grav accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme, în care se aflau cinci persoane, s-a produs miercuri pe centura de est a municipiului Ploieşti. Primele date de la faţa locului arată că două victime sunt încarcerate, una dintre acestea fiind inconştientă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE - „Din primele cercetări efectuate, au rezultat următoarele: un autoturism condus de un bărbat de 69 de ani ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie de 57 de ani. Ulterior, cel de-al doilea autoturism ar fi fost proiectat într-un al treilea autoturism, condus de un tânăr de 22 de ani, care era oprit pe Drumul Judeţean 101D, la intersecţia cu Drumul Naţional 1A”, informează Poliţia Prahova.
Bărbatul scos în stop cardio-respirator a fost declarat decedat.
Doi dintre şoferii implicaţi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cel de-al treilea nu a putut fi testat din cauza leziunilor suferite.
Traficul rutier pe DN1 A în zona accidentului este dirijat de către poliţiştii rutieri.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Evenimentul rutier s-a produs pe şoseaua de centură din zona de est a municipiului Ploieşti, între localităţile Bărcăneşti şi Corlăteşti.
„În evenimentul rutier au fost implicate 3 autoturisme cu 5 ocupanţi la bord, dintre care 2 sunt încarceraţi. Dintre victimele încarcerate, una se afla în stare de inconştienţă”, a transmis ISU Prahova.
Echipajul de descarcerare a intervenit pentru extragerea victimelor. Un bărbat în vârstă de 56 ani a fost scos din maşină fiind în aflat în stop cardio-respirator. Cealaltă victimă este o femeie de 57 de ani care a suferit numeroase traumatisme. 
La locul accidentului a aterizat şi un elicopter SMURD. 
Potrivit ISU Prahova, celelalte trei persoane implicate în accident au refuzat să fie transportate la spital.
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.