Două persoane au suferit leziuni în urma unui accident în care au fost implicate cinci maşini produs duminică pe sensul spre litoral al autostrăzii A2.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La kilometrul 83+500 metri, pe Autostrada A2 pe sensul dinspre Bucureşti către Constanţa, în zona localităţii Dâlga, judeţul Călăraşi, cinci autovehicule au fost implicate într-o coliziune”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În urma accidentului, două persoane au suferit leziuni, urmând să fie evaluate pentru a se stabili dacă se impune transportul la spital.

Circulaţia se desfăşoară prin dirijare, pe banda de urgenţă.

Şaisprezece persoane, inclusiv cinci copii, au fost rănite, fiind transportate la spital, iar opt au primit îngrijiri la faţa locului, în urma unor accidente în lanţ cu 55 de autovehicule care s-au produs vineri în patru puncte apropiate de pe A2, în zona localităţii Medgidia, pe sensul către litoral. Accidentele au avut loc în condiţii de ceaţă pe A2.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.