Poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă au descoperit în două containere sosite în Portul Constanţa Sud Agigea pentru două societăţi comerciale aproape 300.000 de accesorii contrafăcute pentru petreceri destinate copiilor şi aproximativ 1.000 de bucăţi de corpuri iluminat, bunuri nedeclarate, valoarea totală a acestora depăşind un milion de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, marţi, poliţiştii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali, au făcut un control amănunţit la un container sosit din China pentru o societate comercială cu sediul în judeţul Ilfov, administrată de un român, în vârstă de 33 de ani, cu domiciliul în Bucureşti.

În urma controlului au fost descoperite 286.960 de accesorii pentru petreceri de copii, ce purtau însemnele unei firme renumite, mărfuri contrafăcute, cu o valoare totală de aproximativ un milion de lei, dacă ar fi fost vândute va fiind originale. 

De asemenea, luni, în urma unui control la un alt container sosit din China pentru o societate comercială din Bacău, administrată de un bărbat de 48 de ani, au fost găsite 980 de corpuri de iluminat, bunuri în plus faţă de cele declarate în documentele vamale.

În ambele cazuri, bunurile, în valoare totală de 1.034.300 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, respectiv folosirea de acte nereale faţă de autoritatea vamală.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.