Viaţa fostei regine a Danemarcei, Margrethe a II-a, care tocmai a abdicat în favoarea fiului ei cel mare, actualul Frederik al X-lea, va face obiectul unui serial, au anunţat joi cei care se află în spatele proiectului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Af Guds nåde" ("Prin graţia lui Dumnezeu") este o poveste importantă care ne priveşte pe toţi danezii, spusă din punctul de vedere al familiei regale daneze şi centrată pe Margrethe", a declarat producătorul Pernille Bech Christensen de la TV2, citat într-un comunicat de presă.

Serialul, care se află în dezvoltare de 18 luni de către TV2 şi Sam Productions, compania din spatele serialului politic "Borgen", va începe în 1940, anul în care s-a născut Margrethe a II-a, şi o va urmări pe aceasta de-a lungul diferitelor perioade din viaţa sa.

"Este povestea unei familii, a unei instituţii şi a unui anacronism care se străduieşte să rămână relevant în vremurile moderne", a continuat Bech Christensen.

La fel ca şi serialul Netflix "The Crown", "By the Grace of God" va fi un ecou al transformărilor suferite atât de familia regală, cât şi de societatea daneză.

Filmările ar urma să înceapă în 2025, iar lista distribuţiei nu a fost încă stabilită.

Familia regală daneză este extrem de populară în această ţară scandinavă cu 5,9 milioane de locuitori, după cum a demonstrat depunerea jurământului de către noul rege.

Regina, ea însăşi designer de decoruri şi costume, şi-a văzut deja viaţa pusă în scenă într-un musical intitulat "Margrethe".

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.