Till Lindemann, solistul formaţiei Rammstein, care va concerta pe 4 decembrie la Bucureşti, a lansat un nou videoclip pentru piesa sa „Prostitution”, inclusă pe versiunea reeditată a albumului său solo, „Zunge 2025”. Filmările au avut loc în mai multe locuri din Chişinău.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Lansat iniţial în 2023, albumul a fost reeditat anul acesta cu nouă piese suplimentare, inclusiv trei piese inedite, şi mai multe remixuri, oferind fanilor material nou de explorat.

În videoclip au fost incluse imagini de la Spitalul de Psihiatrie din Codru, de la podul de pe strada Mioriţa din sectorul Telecentru al Capitalei şi de pe bulevardul Ştefan cel Mare, transmite Ştiri.md.

Videoclipul, filmat în august în mai multe locuri emblematice din Chişinău, se înscrie în linia universului vizual al lui Lindemann: o estetică sumbră, brutală şi provocatoare în mod deliberat.

Realizat de Serghey Grey şi produs de Roman Burlaca (producător executiv), proiectul a inclus o echipă artistică şi tehnică în mare parte locală. Printre actori se numără Alina Stoianov, Cristina Miron, Alexandrina Grecu, Eugeniu Matcovschi şi Irina Rusu. Recent lansat online, videoclipul a acumulat deja zeci de mii de vizualizări pe YouTube.

Alegerea Spitalului de Psihiatrie ca loc de filmare a stârnit o controversă aprinsă.

Coaliţia naţională Viaţa fără Violenţă a denunţat decizia instituţiei de a găzdui un artist acuzat în trecut de agresiuni sexuale (deşi urmărirea penală a fost clasată din lipsă de probe). Administraţia a precizat că imaginile nu au fost filmate în unităţile medicale, ci în Casa de Cultură a spitalului, un spaţiu destinat evenimentelor publice, insistând asupra respectării normelor de siguranţă.

Cu „Zunge 2025”, Till Lindemann îşi continuă cariera solo, cultivându-şi în acelaşi timp reputaţia de artist provocator şi transgresiv. În paralel, se pregăteşte să reia turneul european „Meine Welt”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.