Festivalul Internaţional de Film Transilvania (17 - 26 iunie, Cluj-Napoca) anunţă TIFF For Ukraine, o iniţiativă specială care va fi dedicată comunităţii, dar şi cineaştilor ucraineni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Programul festivalului de anul acesta va include filme create de regizori din ţara vecină.

Printre ele se numără „Reflection” (2021), în regia lui Valentyn Vasyanovych, care spune povestea lui Serhiy, un chirurg ucrainean capturat de forţele ruseşti în zona de conflict din estul ţării, unde este expus la toate ororile războiului. Eliberat, el încearcă să îşi reia viaţa obişnuită, alături de familie, dar de multe ori acest lucru se dovedeşte imposibil. Filmul a făcut parte din selecţia oficial a Festivalului de la Veneţia în 2021.

O proiecţie specială va avea şi „Rhino” (2021), în regia lui Oleg Sentsov. Filmul urmăreşte viaţa unui tânăr delicvent care urcă în ierarhia mafiei ucrainene din anii ’90. Cu un trecut violent, el găseşte însă o şansă să se îndrepte. Dar o va face? Rhino a făcut parte din selecţia unor festivaluri de film precum Veneţia sau Varşovia.

Oleg Sentsov a fost arestat în 2014 după ce a protestat împotriva anexării Crimeei de către Rusia şi condamnat la 20 de ani de închisoare de către un tribunal rus în august 2015, sub acuzaţia de complot terorist. O campanie pentru eliberarea lui a fost susţinută de Academia Europeană de Film, Amnesty International, Parlamentul European, dar şi de regizori precum Ken Loach, Pedro Almodóvar sau Agnieszka Holland, care au trimis o scrisoare autorităţilor ruse pentru eliberarea lui. La 7 septembrie 2019, Sentsov a fost eliberat într-un schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina.

„Încerc să ţin separate cele două părţi: activismul şi filmele. Prin filmele mele vreau să îmi exprim lumea interioară. Poate la un moment dat mă voi simţi pregătit să fac un film despre război, dar acum e prea dureros”, declara în 2021 Oleg Sentsov pentru The Hollywood Reporter.

Ca parte din EducaTIFF, secţiunea dedicată copiilor şi adolescenţilor, vor avea loc proiecţii de filme cu subtitrări în limba ucraineană. În plus, pe baza unui act de identitate, cetăţenii ucraineni vor avea acces gratuit la toate filmele din festival proiectate în Piaţa Unirii.

Evenimentele speciale se extind şi în afara sălii de cinema: muzicieni ucraineni vor susţine concerte pe toată durata TIFF 2022, iar una dintre zilele festivalului va fi dedicată mâncării şi preparatelor tradiţionale.

„Cultura a jucat mereu un rol esenţial în a deschide noi punţi de comunicare, iar TIFF reflectă de ani de zile prezentul, aşa cum se întâmplă. Pentru cea de-a 21-a ediţie a festivalului am decis să punem în focus nu doar cineaştii ucraineni şi vocile lor puternice, dar să transmitem şi miilor de refugiaţi ucraineni o invitaţie de a lua parte la TIFF. Acesta este răspunsul nostru în faţa absurdului care defineşte orice război, credem mai mult ca oricând în puterea filmului, a culturii şi a dialogului de a aduce oamenii împreună”, spune Tudor Giurgiu, preşedintele TIFF.

Spectatorii şi invitaţii festivalului vor fi încurajaţi să susţină industria de film ucraineană printr-o campanie de donaţii SMS. Toate fondurile obţinute în cadrul campaniei vor fi distribuite către profesioniştii din industrie cu ajutorul Coaliţiei Internaţionale pentru Cineaşti aflaţi în situaţii de Risc (ICFR), un organism înfiinţat de Academia Europeană de Film, împreună cu Festivalul Internaţional de Film de la Amsterdam şi Festivalul Internaţional de Film Rotterdam.

Programul complet şi detalii despre TIFF For Ukraine vor fi anunţate curând pe paginile oficiale ale festivalului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.