Cântăreţul canadian The Weeknd este creatorul şi interpretul celui mai longeviv single prezent în topul american.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Piesa „Blinding Lights”, lansată de el în noiembrie 2019, a petrecut 88 de săptămâni consecutiv în Billboard Hot 100, doborând recordul deţinut de trupa Imagine Dragons cu „Radioactive”, care a petrecut 87 de săptămâni în perioada 2012 - 2014.

Extras de pe albumul „After Hours”, cântecul „Blinding Lights” a urcat în clasament la începutul lui 2020 şi a petrecut patru săptămâni pe primul loc, în aprilie anul trecut. 

În prezent, el se află pe locul 18.

„Blinding Lights” a petrecut 89 de săptămâni consecutiv în topul britanic al single-urilor, dintre care opt pe prima poziţie, ceea ce înseamnă că este aproape de a doborî recordul lui Lewis Capaldi - de 100 de săptămâni în UK Top 100 cu balada „Someone You Loved”.

Un alt record este deţinut de trupa The Killers - piesa „Mr. Brightside”, lansată în 2004, a petrecut 280 de săptămâni neconsecutiv în topul britanic. În prezent, single-ul se află pe poziţia 79.

„O mare zi pentru «Blinding Lights»”, a scris The Weeknd pe Instagram. „Mereu recunoscător să pot experimenta cu sunete, să pot încerca noi lucruri cu vocea şi să creez muzică cu oameni pe care îi iubesc şi îi respect cu adevărat. În ultimul deceniu, fiecare cântec a fost o călătorie şi să pot continua această călătorie nu a fost altceva decât o binecuvântare”.

Noul lui single, „Take My Breath”, a apărut luna aceasta, în timp ce alte două - varianta „Save Your Tears” cu Ariana Grande şi „You Right” cu Doja Cat - se află în US Top 20.

Este aşteptat ca artistul să lanseze un album la finalul acestui an.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.