Caravana TIFF Unlimited face o nouă oprire la Timişoara şi promite un weekend cu filme de Oscar, filme româneşti, dar şi un cine-concert special, între 21 şi 24 septembrie la Cinema Victoria, Grădina Capitol şi Filarmonica Banatului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În program sunt filme precum "TÁR" (r. Todd Field), cu Cate Blanchett în rolul unei dirijoare de geniu, sau "Balena" (r. Darren Aronofsky), care i-a adus premiul Oscar actorului Brendan Fraser. Spectatorii sunt aşteptaţi şi la filme româneşti în avanpremieră: documentarul "Între Revoluţii" (r. Vlad Petri), David, noul film al lui Radu Muntean despre ultramaratonistul Tibi Uşeriu sau "Cazul inginerului Ursu" (r. Liviu Tofan), despre dizidentul comunist.

Biletele au fost puse în vânzare online, pe eventbook.ro, pe site-ul cinema Victoria şi la casieria cinematografului. Proiecţiile în aer liber de la Grădina Capitol au intrare gratuită.

Un eveniment special al Caravanei TIFF la Timişoara este cine-concertul Aventurile Prinţului Achmed, acompaniat live de muzicianul Danaga. Regizat în 1926 de Lotte Reiniger, "Aventurile Prinţului Achmed" este cel mai vechi film de animaţie din lume şi este inspirat din legendara colecţie de poveşti "O mie şi una de nopţi". Muzicianul şi compozitorul clujean Danaga a creat coloana sonoră a cine-concertului şi o va interpreta live la Timişoara. Evenimentul va avea loc joi, la Filarmonica Banatului. Biletele sunt disponibile online - https://eventbook.ro/film/bilete-caravana-tiff-la-timisoara-aventurile-printului-ahmed

Alte propuneri ale organizatorilor includ noul documentar regizat de Oliver Stone – "Nuclear Now", povestea de dragoste queer "În trecere" ("Passages", r. Ira Sachs), comedia despre frica de zbor "Confort Nordic" (r. Hafsteinn Gunnar Sigurðsson), noul film semnat de Fatih Akin – "Rheingold" – despre rapperul german Xatar, sau noul film regizat de François Ozon – "Crima este a mea".

Weekend-ul se va încheia cu proiecţia unei poveşti clasice, "Casablanca", la Grădina Capitol. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.