Vicepremierul Tanczos Barna s-a întâlnit cu Alin Useriu, preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social, iniţiatorii Via Transilvanica, pentru a discuta despre atestarea traseului.
”Via Transilvanica, cel mai frumos proiect de ţară, care merită toată susţinerea noastră! Recent, Guvernul a finalizat cadrul legal pentru atestarea, amenajarea şi administrarea traseelor pedestre de interes naţional, în scop recreativ. Acum, Asociaţia Tăşuleasa Social pregăteşte documentaţia pentru atestarea Via Transilvanica, un traseu de 1.400 de kilometri, care străbate cele mai frumoase zone ale României şi promovează un turism sustenabil”, a scris vicepremierul Tanczos Barna pe Facebook.
El anunţă că a discutat cu despre acest demers cu Alin Useriu, unul dintre iniţiatorii proiectului, preşedintele Asociaţiei.
”L-am asigurat că îi vom acorda tot sprijinul instituţional pentru a proteja şi dezvolta drumul care leagă comunităţi şi pune în valoare bogăţia naturală şi culturală a ţării”, a mai transmis Tanczos Barna.
În 1 aprilir au început lucrările la noul tronson Via Transilvanica ”Terra Borza Teutonica”.
În următorii 20 de ani, organizaţia îşi propune să aducă traseul devenit atracţie internaţională în toate zonele istorice ale ţării. Primul tronson din extindere conectează 14 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Braşov.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.