Biblioteca Congresului american a anunţat cele 25 de filme care vor fi incluse în National Film Registry pentru 2023, printre care se numără "12 years slave", "Home Alone", ""The Nightmare Before Christmas" şi "Terminator 2: Judgment Day". Filmele selectate trebuie să aibă o vechime mai mare de 10 ani şi sunt alese în fiecare an pentru semnificaţia lor culturală, istorică sau estetică în vederea conservării patrimoniului cinematografic al SUA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Biblioteca Congresului nu este responsabilă pentru conservarea fizică a titlurilor selectate - multe dintre ele au fost deja conservate de către deţinătorii drepturilor de autor, realizatorii de filme sau alte arhive. Pentru cele care nu au fost încă conservate, Centrul Naţional de Conservare Audio-Vizuală al Bibliotecii lucrează pentru a se asigura că vor fi conservate - prin intermediul unor asocieri cu alte arhive sau studiouri sau prin propriul program de conservare.

Filmele selectate cuprind peste 100 de ani de istorie, inclusiv cel mai vechi titlu al adăugirilor din acest an - filmul educativ "A Movie Trip Through Filmland" din 1921.

Printre titlurile studiourilor de la Hollywood şi cele independente se numără "Apollo 13", de Ron Howard, clasicul film de animaţie "Lady and the Tramp", "Bamboozled", de Spike Lee, "Fame", de Alan Parker, "Desperately Seeking Susan", de Susan Seidelman, "Matewan", de John Sayles, şi "Love and Basketball", de Gina Prince-Bythewood.

Printre documentarele selectate se numără filmele premiate cu Oscar "20 Feet From Stardom" şi "Maya Lin: A Strong, Clear Vision".

National Film Registry, care a început să recomande filme pentru conservare în 1989, numără în prezent 875 de titluri.

Cele 25 de filme incluse în National Film Registry în ordine cronologică: 

"A Movie Trip Through Filmland" (1921)
"Dinner at Eight" (1933)
"Bohulano Family Film Collection" (1950s-1970s)
"Helen Keller: In Her Story" (1954)
"Lady and the Tramp" (1955)
"Edge of the City" (1957)
"We’re Alive" (1974)
"Cruisin’ J-Town" (1975)
"¡Alambrista!" (1977)
"Passing Through" (1977)
"Fame" (1980)
"Desperately Seeking Susan" (1985)
"The Lighted Field" (1987)
"Matewan" (1987)
"Home Alone" (1990)
"Queen of Diamonds" (1991)
"Terminator 2: Judgment Day" (1991)
"The Nightmare Before Christmas" (1993)
"The Wedding Banquet" (1993)
"Maya Lin: A Strong Clear Vision" (1994)
"Apollo 13" (1995)
"Bamboozled" (2000)
"Love & Basketball" (2000)
"12 Years a Slave" (2013)
"20 Feet from Stardom" (2013).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.