Actorul Robert Downey Jr. a confirmat, prin publicarea unei fotografii pe Instagram, că va juca în filmul „Avengers 4”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Actorul, cunoscut pentru rolul din „Iron Man”, va putea fi văzut începând cu luna mai a anului viitor în „Avengers: Infinity War”, al treilea lungmetraj al francizei Marvel.

Cel de-al patrulea film al seriei este programat să apară în aprilie 2019.

În fotografia publicată pe Instagram, actorul a surprins scaunele personajelor Ant Man (Paul Rudd), Black Widow (Scarlett Johansson) şi Captain America (Chris Evans), dar şi al său - cu numele Tony Stark.

Robert Downey Jr., născut pe 4 aprilie 1965, este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale. În ciuda problemelor numeroase din tinereţe, marcată de consumul abuziv de droguri şi alcool şi o condamnare la închisoare, actorul american s-a remarcat în filme precum „Născuţi asasini/ Natural Born Killers”, „Chaplin”, „Gothika”, „Furtuna tropicală/ Tropic Thunder” şi cele două lungmetraje din franciza „Sherlock Holmes”, regizate de Guy Ritchie. În ultimii ani, starul hollywoodian a interpretat rolul Tony Stark în filmele din foarte profitabilele francize „Iron Man” şi „The Avengers”, inspirate din universul benzilor desenate Marvel. Din 2012 până în 2015 inclusiv, Robert Downey Jr., nominalizat de două ori la Oscar, a ocupat primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătiţi actori de la Hollywood.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.