Cântăreţul Ricky Martin a anunţat, miercuri, că s-a căsătorit cu artistul siriano-suedez Jwan Yosef, cu care are o relaţie de doi ani, scrie AFP.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Sunt soţ”, a spus cântăreţul portorican pentru televiziunea E!, fără să precizeze data la care s-a căsătorit. „Vom organiza o petrecere mare peste câteva luni”, a adăugat el.

„Am schimbat jurăminte, am jurat totul şi am semnat toate documentele necesare, inclusiv un contract prenupţial”, a mai spus Ricky Martin.

Cântăreţul, în vârstă de 46 de ani, şi partenerul său de viaţă, Jwan Yosef, în vârstă de 33 de ani, au o relaţie din anul 2016. Cei doi şi-au anunţat logodna în luna noiembrie, iar de câteva luni locuiesc în Los Angeles.

Starul portorican, care a anunţat în mod public în 2010 că este homosexual, a avut o relaţie de trei ani cu Carlos Gonzalez Abella, din 2011 până în ianuarie 2014. Cântăreţul a devenit tată de gemeni în 2008. Fiii lui, Matteo şi Valentino, s-au născut cu ajutorul unei mame surogat.

Ricky Martin, născut pe 24 decembrie 1971, este un cântăreţ născut în Puerto Rico. A devenit cunoscut ca membru al grupului Menudo şi, apoi, ca artist solo, începând din 1991. Albumele sale s-au vândut în peste 55 de milioane de copii pe plan mondial.

Cântăreţul face parte din distribuţia serialului „The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story” al FX, care prezintă moartea lui Gianni Versace. Artistul îl întruchipează pe iubitul creatorului de modă. Serialul îi mai are în distribuţie pe Edgar Ramirez, care joacă rolul lui Gianni Versace, şi Penelope Cruz, în rolul surorii lui, Donatella.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.