Regizorul Radu Jude şi istoricul Adrian Cioflâncă vor fi prezenţi miercuri, la Grădina cu Filme de la Creart, pentru o discuţie cu publicul după proiecţia „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lungmetrajul va fi proiectat miercuri şi joi, de la ora 21.00, în programul Seara Filmului Românesc.

După proiecţia din seara de miercuri, regizorul Radu Jude şi istoricul Adrian Cioflâncă vor fi prezenţi pentru o discuţie cu spectatorii, moderată de criticul de film Ileana Bîrsan.

Preţul biletelor, disponibile pe bilete.ro, este de 10 lei.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, cel de-al şaselea lungmetraj al regizorului Radu Jude, a fost primul film românesc recompensat cu Globul de Cristal la Karlovy Vary şi propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar 2019.

Pelicula, cu Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ în distribuţie, spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a masacrului de la Odessa din Al Doilea Război Mondial, pentru un spectacol de stradă.

Producţia a fost lansată în cinematografele româneşti pe 28 septembrie 2018.

Filmul a mai fost recompensat cu trofeul Golden Mimosa pentru cel mai bun scenariu, la Herceg Novi Film Festival - Montenegro Film Festival, şi cu premiul Golden Barge pentru cel mai bun lungmetraj, la Vukovar Film Festival (Croaţia).

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este o producţie Hi Film, în coproducţie cu Endorfilm (Cehia), Les Films D’Ici (Franţa), Klas Film (Bulgaria), Komplizen Film (Germania), ZDF/Arte, TVR, susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Czech Film Fund, L’Aide aux Cinémas du Monde, Centre National du Cinéma et de L’Image Animée – Institut Français, Bulgarian National Film Center şi Eurimages.

Producător este Ada Solomon, iar coproducători sunt Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat este Holger Stern.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.