Cântăreţii Prince şi George Michael vor fi comemoraţi la gala de decernare a premiilor Grammy 2017, ce va avea loc duminică seară, la Los Angeles, prin intermediul a două recitaluri în memoria lor, potrivit unui anunţ făcut miercuri de organizatorii evenimentului, care nu au precizat însă numele artiştilor invitaţi să susţină acele momente muzicale, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Neil Portnow, preşedintele The Recording Academy, instituţia care decernează premiile Grammy, a spus că Prince şi George Michael, ambii decedaţi în 2016, au fost ”legende pop înzestrate cu geniu muzical şi o charismă parcă venită din altă lume”.

Reprezentanţii The Recording Academy nu au anunţat alte detalii despre acele tributuri muzicale.

David Bowie, care a murit în ianuarie 2016, a fost omagiat printr-un tribut special la gala Grammy de anul trecut. Mai multe piese ale muzicianului britanic au fost interpretate la acea gală de cântăreaţa americană Lady Gaga. 

”Blackstar”, ultimul album lansat de David Bowie, a fost nominalizat la patru premii Grammy din acest an şi va concura inclusiv la categoria ”cel mai bun album alternativ”.

Premiile Grammy sunt cele mai prestigioase distincţii din industria muzicală americană şi sunt atribuite în fiecare an de reprezentanţii The Recording Academy în 84 de categorii

Cea de-a 59-a gală de decernare a premiilor Grammy va avea loc la Los Angeles pe 12 februarie.

Prince Rogers Nelson a murit la vârsta de 57 de ani, pe 21 aprilie, în urma unei supradoze accidentale cu un analgezic deosebit de puternic, fentanil. Trupul neînsufleţit al artistului a fost descoperit în studioul lui de înregistrări Paisley Park din Chanhassen, un oraş din statul american Minnesota.

Cântăreţ, compozitor, aranjor şi instrumentist, considerat unul dintre cei mai inventivi muzicieni din epoca modernă, Prince s-a inspirat din artişti aparţinând unor genuri muzicale diferite, precum James Brown, The Beatles şi Jimi Hendrix. Printre piesele sale de succes se numără ”Little Red Corvette”, ”Let's Go Crazy”, ”When Doves Cry”, ”Cream” şi ”Get Off”. Originar din Minneapolis, a devenit cunoscut la sfârşitul anilor 1970 cu piesa ”Wanna Be Your Lover” şi, în următoarele decenii, a cucerit publicul şi topurile muzicale cu albume precum ”1999” şi ”Purple Rain”.

Prince a câştigat şapte premii Grammy şi cele 39 de albume ale sale s-au vândut în peste 100 de milioane de copii. Artistul a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun cântec original, în 1985, cu single-ul ”Purple Rain”, de pe coloana sonoră a filmului omonim.

Cântăreţul George Michael a murit pe 25 decembrie la vârsta de 53 de ani în reşedinţa lui din Goring-on-Thames, o localitate din comitatul Oxfordshire. Artistul a murit în urma unei insuficienţe cardiace.

A lansat albume de succes, între care ”Faith” şi ”Listen Without Prejudice Vol.1”. Acesta din urmă a depăşit vânzările realizate de albumul ”Faith” în Marea Britanie, dar, în pofida acestui succes, George Michael a pierdut un proces cu casa de discuri Sony, pe care artistul îl iniţiase deoarece nu era mulţumit de campania de promovare a acestui material discografic.

Şapte piese ale lui George Michael au ajuns pe primul loc în topul din Marea Britanie. Printre cele mai cunoscute single-uri ale sale se numără ”Careless Whisper”, ”One More Try”, ”Freedom” şi ”Father Figure”.

Artistul britanic a fost recompensat de-a lungul anilor cu numeroase trofee şi distincţii, inclusiv cu două premii Grammy şi trei Brit Awards.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.